Dacă simți că vrei să evadezi dintre betoanele încinse și să admiri frumusețea naturii, răsfoiește mai departe prin oferta noastră de ture și alege ceea ce ți se potrivește.
Drumețiile pe munte sunt o variantă activă de a petrece timpul și de afla mai multe despre roci, plante, animale, meteorologie etc.
Alpinismul, fie el de vară sau de iarnă, este dedicat celor care vor să vadă lumea vertical, de sus, atenți la fiecare pas și asigurați în coardă de ghizii noștri. Este o activitate solicitantă și necesită concentrare și stăpânire de sine pentru a duce la final tura propusă. Răsplata este pe măsură, traseele variază de la parcurgeri ale unor văi de abrupt la muchii și creste mai mult sau mai puțin aeriene, până la cățărare în perete.
Turele wildlife sunt pentru cei pasionați de viața sălbatică, cei ce își doresc să fie parte din spectacolul oferit de diverse specii de animale și pentru cei ce își doresc să admire florile rare ce cresc departe de poteci.
La turele de mountainbike îi așteptăm pe toți cei care vor să descopere noi trasee, să învețe cum să-și ușureze munca la deal, dar și cum să abordeze coborârile în siguranță. Primim și E-Bike-uri :)
Ieșirile de grup sau family se adresează celor care doresc să-și petreacă împreună zilele în siguranță pe munte, fără neiniștea unei eventuale întâlniri cu ursul și să afle despre locurile ce îi înconjoară.
Găsești mai multe detalii pentru aceste activități accesând fiecare categorie.